O viata schimbata dupa AVC
Andreea era o femeie tanara, implinise de curand 28 de ani, era grefier la judecatorie. Avea mult de lucru in fiecare zi, trebuia mereu sa fie atenta sa nu greseasca ceva. Mainile erau foarte importante pentru ea. Muncea mult si se simtea obosita. Pentru asta incepuse sa bea cam multa cafea. Si asta zilnic. Seara se intalnea cu prietenii si uneori mai statea pana tarziu. De cateva luni observase ca atunci cand e obosita are vederea incetosata si capul o durea tot mai mult, o durere intensa si care ceda greu. Familia o rugase sa mearga la medic, dar ea a refuzat mereu. Intr-una din seri, cand a terminat treaba a simtit ca nu se poate controla la mers, ca nu are stabilitate. A chemat ambulanta si a ajuns la spital. Acolo a fost investigata si s-a constat ca avea o hemoragie cerebeloasa de la un mic anevrism cerebelos care s-a rupt, posibil pe fondul exceselor si a privarii de somn.
Dupa o saptamana Andreea a fost transferata la Clinica de Recuperare. Aici a stat internata doua saptamani si a invatat din nou cum sa isi pastreze echilibrul la inceput in sezut, apoi a invatat sa stea in picioare. A fost destul de greu, dar incet, incet a prins curaj si a reusit. Din pacate mana dreapta de care avea mare nevoie pentru serviciu ii tremura putin si nu prea avea control asupra ei.
Nu reusea sa prinda obiectele, sa le tina in mana, se descurca destul de dificil. Doctorita o pusese sa aduca o carte de colorat cu desene mari si contururi pe care sa le urmeze cu creionul. Desi a crezut ca e simplu, s-a dovedit destul de complicat. Nu reusea sa duca liniile pana a capat, contururile erau depasite peste linia intrerupta. Dar doctorita nu era ingaduitoare deloc. Mereu o obliga sa faca tot mai mult, ea ar fi vrut, dar obosea si gresea tot mai mult. Dupa o saptamana de lucru a parut ca e mai bine, dar surpriza a fost ca doctorita i-a schimbat tema, i-a dublat munca si a pus-o sa faca si linii pe un caiet. Nu trebuia sa faca multe linii, dar tinea sa fie corecte. In prima zi a facut doar un rand, usor tremurat, dar aproape corect. A fost bine, nu i-a cerut mai mult, dar i-a spus ca vrea sa fie fara greseli. Asa a inceput cu liniutele cate putin, cand a ajuns sa faca trei randuri i-a cerut sa inceapa si in sens invers. Toata ziua muncea. Apoi a pus-o sa citeasca cu voce tare cate o pagina.
Abia atunci si-a dat seama ca si vorbitul nu il mai avea la fel de coerent. A muncit foarte mult timp de doua saptamani cat a stat internata. Apoi a plecat acasa pentru o luna, timp in care avea foarte mult de lucru. La 3 zile trebuia sa vina la policlinica sau la spital sa arate temele si sa primeasca altele de facut. Mereu ceva nou si mai dificil. Uneori ii era greu, dar doctorita voia neaparat sa vina ea, nu accepta sa ii fie trimise temele.
Peste o luna a internat-o din nou. Facuse multe progrese, reusea sa mearga, dar era nesigura, simtea nevoia sa mai fie cineva cu ea. A facut o tomografie de control, se pare ca nu mai era nici o sangerare, anevrismul fusese mic. Andreea a avut emotii, nu mai voia sa treaca prin starea in care a fost. Si-a schimbat stilul de viata, nu mai consuma cafea, ciocolata, cola, era atenta cu somnul. Prietenii si familia au ajutat-o foarte mult, au incurajat-o mereu. Acum incepuse o etapa noua, trecuse la litere si reusea sa scrie corect, dar cam incet. A invatat sa mearga si sa ocoleasca obstacole, sa se intoarca de pe loc. Doctorita i-a spus sa isi aduca si laptopul sa scrie cate una doua propozitii pe zi. A inceput cu propozitii scurte, dar apoi scria cate o jumatate de pagina fara sa oboseasca. Dar nu avea voie sa renunte la scris in caiet. Cam asa si-a petrecut a doua internare care a durat tot doua saptamani.
Andreea avea voie sa se plimbe, sa se intalneasca cu prietenii, dar nu mai mult de o ora. Apoi trebuia sa se odihneasca si sa lucreze.
La urmatoarea vizita, doctorita i-a spus ca e timpul sa invete ceva nou. A pus-o sa vina la policlinica cu un gherghef, nici nu stia ce inseamna, si cu niste ace groase de tricotat, circulare. A fost invatata cum sa le foloseasca si asa a primit o noua tema. La inceput nu i-a placut deloc, dar apoi a constat ca atunci cand trecea de la gherghef si andrele la calculator, mainile se miscau mai repede. In cateva zile a invatat foarte multe. A fost chemata saptamanal, apoi la doua saptamani si apoi la o luna.
Fara sa isi dea seama au trecut 3 luni. Acum mergea singura pe strada, avea echilibru, nu mai era nesigura. Reusise sa se adapteze cu scrisul, nu avea viteza de la inceput, dar se descurca. Acum trebuia sa ia o decizie, se intoarce la serviciu sau va trebui sa caute altceva. Doctorita muncise mult cu ea, o pregatise pentru momentul reintoarcerii la servici. A inceput primele doua luni la un birou unde nu se muncea in acelasi ritm. Munca i-a prins bine, a facut fata la toate cerintele si si-a reluat activitatea dinainte de accidentul vascular.
La urmatorul control cand a intrat in cabinet doctorita i-a admirat bluza cu care era imbracata. Era o bluza tricotata, pe care Andreea si-o facuse singura. A povestit ca a facut chiar cadouri prietenilor, familiei, cate un fular, o vesta. Avea un talent deosebit la combinarea culorilor. Se abonase la o revista, era pasionata. Doar cu ghergheful nu s-a impacat de loc, a renuntat repede la el.
La un an de la evenimentul neplacut cu anevrismul care s-a rupt si a produs o hemoragie Andreea se casatorise si deja avea propria ei familie. A fost un an greu, dar asta a transformat-o intr-o persoana responsabila si controlata.
Explicatie:
Anevrismul cerebral, indiferent de localizare poate fi congenital sau dobandit, si se poate declansa prin ruperea peretelui vascular spontan sau favorizat de excesul de cafea, cola, ciocolata, oboseala, cum a fost in cazul Andreei, sau crize hipertensive, consum excesiv de aclool. Uneori este greu de diferentiat ce tip de anevrism este, dar avantajul e dat de faptul ca restul structurii cerebrale este neafectat, ceea ce permite o reabilitare rapida, prin fenomenul de plasticitate neuronala.
Recuperarea unui sindrom cerebelos este lenta, iar esentiala este repetitia, perseverenta, adaptarea permanenta a programelor de kinetoterapie si inceperea cat mai devreme a terapiei ocupationale individualizate.
