A incercat sa se miste dar parca era amortita toata partea stanga

Iulia avea doar 38 de ani si era  in plina activitate, se pregatea de un proiect important, care ii ocupa aproape tot timpul.
Se implicase mult in activitatea ei, lucra de mai bine de 10 ani in firma si era multumita de munca ei si de faptul ca era apreciata de colegi.

Iulia avea totusi o mare durere sufleteasca. Se casatorise de cativa ani si isi dorea un copil, care intarzia sa apara. Mai mult, avusese doua sarcini pe care le pierduse, dar in ultimul timp facuse tratament. Acum tot astepta, dar fara succes. Isi facea procese de constiinta ca in tinerete incercase metode contraceptive si luase cativa ani anticonceptionale, dar a trebuit sa le intrerupa pentru ca a facut o tromboza venoasa si medicul curant a sfatuit-o sa nu le mai foloseasca.

Intr-o din dimineata parca nu ar fi vrut sa se mai dea jos din pat, ar mai fi lenevit putin. A incercat sa se miste dar parca era amortita toata partea stanga. A mai stat ceva timp si s-a hotarat totusi sa se apuce de preparat cafeaua si sa plece la birou. Toata ziua care a urmat n-a fost in apele ei, ceva o deranja si nu stia cum sa explice. Parca ar fi fost amortita, parca nu s-ar misca asa cum trebuie, ceva greu de explicat. S-a gandit ca e prea obosita si s-a decis sa plece mai devreme acasa si sa isi ia doua-trei zile libere.

A doua zi Iulia s-a trezit din nou cu aceeasi senzatie de amorteala pe partea stanga, chiar a inceput sa o sperie putin. S-a dus la medicul de familie si a primit niste vitamine, crezand ca e suprasolicitata si surmenajul isi spunea cuvantul. Spre seara insa a simtit ca nu mai are nici forta in mana stanga, ii cazuse din mana ceasca de ceai. Sotul ei a sfatuit-o sa mearga la o consultatie la un medic, asa ca au sunat la medicul de familie sa intrebe unde sa mearga. Medicul de familie a sfatuit-o sa se duca de urgenta la Spitalul de Neurologie. Dar Iulia s-a simtit putin mai bine si nu a plecat la spital, a luat un calmant si s-a asezat in pat sperand ca maine dimineata sa fie totul bine.

Dimineata, cand s-a trezit lucrurile erau clare, Iulia nu putea misca mana stanga si incepuse usor sa nu mai controleze nici piciorul stang. Au chemat imediat ambulanta si a fost dusa la neurologie. A fost internata si s-a stabilit ca are o hemipareza stanga, dar inca nu se stia care era cauza. Au trimis-o la tomografie unde s-au pus in evidenta mai multe leziuni ischemice, unele mai mari, unele mai mici, unele mai recente, altele mai vechi. A primit un tratament, dar starea ei era la fel. S-a pus problema unei patologii autoimune, dar pacienta nu avea pe nimeni in familie cu o boala autoimuna. Au facut mai multe teste si analize, s-au consultat si cu colegii de la reumatologie. S-a stabilit diagnosticul de neurolupus. Abia astfel au fost explicate si sarcinile pierdute si reactia la anticonceptionale.

Iulia a fost transferata la clinica de recuperare neurologica, unde a primit tratament atat pentru afectarea cerebrala dar si pentru boala pe care o depistase acum. A inceput un program de kinetoterapie adaptat la deficitul ei, a fost ridicata din nou in picioare, a invatat sa mearga la inceput cu carja apoi singura, pe distante mici. Iulia a progresat repede, aproape a recuperat complet in doua saptamani, mai avea putin deficit la mana, care fusese cel mai mult afectata.

Dupa doua saptamani Iulia a plecat acasa, urma sa revina peste o luna la reinternare. Acasa a facut tot ce fusese invatata, avea o disciplina a muncii intrata in sange, asa ca a respectat tot.

La revenire, aproape era alt om, doar ca era mult mai trista, se considera un om bolnav, chiar daca starea ei era altfel. A inceput un nou program de recuperare, mult mai intens, cu mult mai multe proceduri, cu programul de kinetoterapie continuat si la salon, unde primea teme de lucru pe calculator. Trebuia sa se reintoarca la munca ei, asa ca doctorita o punea sa lucreze zilnic la laptop. Avea pagini intregi de scris, avea jocuri pe care trebuia sa le faca in fiecare zi. Timpul a trecut si nici nu a observat cand a reusit sa foloseasca mana aproape la fel ca inainte. La plecare a cerut concediu medical de o luna, dar surpriza a fost ca a primit doar 10 zile apoi, indicatia de a se intoarce la servici. A fost foarte speriata, dar doctorita nici nu a vrut sa auda, a trimis-o la lucru. I-a dat in continuare teme la calculator pana sa inceapa serviciul, si apoi control la o luna.

A fost nevoita sa se intoarca la lucru, e drept ca nu a lasat-o sa conduca masina timp de doua trei luni, dar dupa o saptamana de munca aproape uitase prin ce trecuse. Redevenise Iulia pe care o stia toata lumea.

Timpul a trecut, aproape trei ani, iar ea a revenit la control mereu asa cum era programata. A pastrat legatura si cu medicul neurolog si cu cel de recuperare, isi lua tratamentul cu atentie, programul de recuperare se incheiase de mult, Iulia nu mai avea nici un deficit, iar la controlul tomografic nu au mai aparut leziuni noi. Impreuna cu sotul ei se impacase cu ideea ca nu mai poate avea un copil al ei si au infiat o fetita frumoasa. Acum Iulia traieste cea mai facinanta poveste, povestea de a fi mama.

Explicatie:

Neurolupusul, numit si sindrom antifosfolipic, este o patologie intricata cu substrat imnologic, cu prezenta unor anticorpi specifici, care poate debuta ca in cazul Iuliei cu sarcini pierdute, fenomene trombotice accentuate de anticonceptionale. Este o boala intalnita mai ales la femei. Uneori apar si complicatii neurologice, chiar fenomene catastrofice cu deces daca nu este controlata corect. De regula trombozele cerebrale sunt multiple dar nu de dimensiuni mari, ca in cazul accidentelor vasculare ischemice. Sunt afectate in special vasele mici, acest lucru explicand raspunsul foarte bun la terapia medicamentoasa si de recuperare, iar pacientul de regula se reinsera profesional. Din pacate patologia neurolupusului se poate asocia cu depresia, fiind un element clinic al bolii, ceea ce oblica la terapie suplimentara de specialitate, iar reinsertia profesionala nu trebuie amanata.