Suferința umărului la pacienții cu accident vascular
Umărul este o articulație complexa prin care se realizează mai multe tipuri de mișcări. Aceste mișcări sunt posibile prin participarea atât a structurilor articulare, a ligamentelor și a mușchilor, cât și a planurilor de alunecare prin care umărul realizează mișcări mai ample.
Pacientul cu accident vascular poate suferi mai multe tipuri de afecțiuni.
În prima etapă, imediat după producerea accidentului vascular, când mișcarea este compromisă, lipsa de mobilizare poate genera durere la orice tentativa de mișcare, ceea ce va determina ca pacientul să evite mobilizarea la acest nivel.
O altă condiție generatoare de durere a umărului este reprezentată de clasicul sindrom ,,umăr-mână”, acesta fiind consecința unui mecanism reflex, care se caracterizează prin durere la nivelul umărului și mâinii, edem al mâinii, durerea fiind cauza care va conduce din nou la o mobilitate redusă. Netratată aceasta condiție conduce în timp modificări structurale cu atrofii musculare, cutanate și anchiloză cu absența completă a mișcării.
Aceste sindroame dureroase ale umărului vor conduce la limitarea mobilizării umărului de către pacient, care, pentru a evita senzația neplăcută dureroasă apărută la tentativa de mișcare a acestuia va menține imobilizarea în poziție nedureroasă și vicioasă. Astfel apare un cerc vicios, prin care durerea și imobilizarea se întrețin reciproc.
Pe acest fond de imobilizare este regăsit umărul în cea de a doua etapă după accidentul vascular, când musculatura devine spastică, adică are un tonus muscular crescut și greu de mobilizat, aspect care va continua procesul de imobilizare a umărului de către pacient.
Ne aflăm în situația în care dincolo de postura vicioasă a pacientului cu umărul și brațul lipit de trunchi, apare și creșterea tonusului muscular care va suplimenta această postură vicioasă.
Lipsa unei terapii adecvate, continuarea menținerii acestei posturi va permite realizarea unor procese locale care vor conduce la fibroze la acest nivel, făcând astfel și mai dificil de realizat mobilizarea articulației umărului. În această etapă, nu există doar imobilizarea într-o poziție antalgică, dar sunt constituite deja modificări structurale locale care amplifică poziția vicioasă cu umărul apropiat de trunchi și flexia cotului (cot îndoit), ceea ce va completa aspectul caracteristic al membrului superior din accidentul vascular din fază cronică. În această situație domină contractura musculară, evident situație care denotă lipsa unui tratament de recuperare aplicat înaintea apariției acestor modificări. Această poziție, este confortabilă pentru pacient, întrucât nu resimte durere, dar este o poziție patologică, și trebuie aplicate toate măsurile terapeutice pentru a fi combătută. Postura vicioasă descrisă este secundară imobilizării prelungite cu realizarea de contracturi musculare locale greu de combătut terapeutic.
Dacă în prima etapă este doar o poziție antalgică, prelungirea acestei poziții va determina modificări locale structurale care mai apoi vor face dificilă și anevoioasă recuperarea umărului la pacienții post AVC.
Lipsa unui program de kinetoterapie va aduce modificări în plus până la nivel de structură osoasă, cu osteoporoză secundară. Acest aspect trebuie cunoscut întrucât la încercarea de mobilizare exagerată pe un acest fond precar pot avea loc atât mici rupturi musculare, dar cel mai grav este expunerea structurii osoase cu fracturare chiar și la traumatisme mici. Apariția unei fracturi va impune imobilizare prelungită cu realizarea unui nou cerc vicios.
Pe fondul modificărilor prezentate, cu lipsa unei posturi corecte și menținerea membrului superior liber, nesusținut într-un dispozitiv special, practic atârnând pe lângă corp, se poate constitui în timp o subluxație la acest nivel ceea ce va antrena și mai mult deficiența, cu compromiterea mobilității și accentuarea durerii.
Succesul terapiei și prevenției apariției umărului dureros se datorează începerii precoce și susținute a programelor de reabilitare medicală imediat după accidentul vascular.
