Amintiri din copilarie…

Costea nu era de prin locurile noastre. Venise in tara noastra cand avea 7 ani. Inca isi mai aminteste cum mergea pe campuri si il lua tatal lui pe cal, ii placeau foarte mult caii, chiar si acum.

Era una din amintirile pe care le pastrase cu el peste ani. De cand plecase nu mai avusese nici cai, si din pacate il pierduse la scurt timp si pe tatal lui. Poate de asta ii erau asa dragi amintirile din prima copilarie, copilarie fara griji. Venise tocmai din Ucraina. Abia dupa 50 de ani mai ajunsese pe meleagurile natale. A avut emotii foarte mari. Si drumul a fost obositor, anevoios. Apoi, greu a reusit sa obtina pamanturile parintilor. Casele se deteriorasera, nici nu mai stia bine cum au fost, trecuse atat de mult timp. Au plecat repede intr-o noapte, doar cu ce au reusit sa puna in cateva valize. Au calatorit cu trenul, intr-un vagon de marfa, si s-au stabilit la Caracal. Acolo a trait primii zece ani, apoi a venit la scoala la Craiova. A reusit sa isi faca un rost, avea afacerea lui, si ii mergea bine. Dar s-a hotarat sa plece in Ucraina sa reintre in posesia pamanturilor parintilor. A fost un moment dificil care a lasat urme, la intoarcere era parca altcineva, nu se putea odihnii, era prins in tot felul de ganduri, cum sa rezolve totul mai repede. Voia sa se intoarca sa le arate copiilor de unde venea el, dar nelinistea asta l-a costat. Intr-o dimineata s-a trezit cu partea stanga fara forta, reusea sa o miste, dar nu putea sa stea in picioare, nu putea tine nimic in mana. A ajuns la spital si atunci a aflat ca facuse un accident vascular ischemic. Era oarecum  bine, constient, doar ca trebuia sa stea in pat, nu avea putere sa mearga. La intoarcere, cand plecase din Ucraina, il visase pe tatal lui care il striga ,,-Costea, mergi mai repede acasa, Costea!” Acum se gandea ca poate a fost o atentionare din alta lume, ca o protectie. Costea nu prea dadea crezare povestilor de genul acesta, dar visul l-a tinut minte. Poate ca dupa atatia ani, dorul de locul natal, de tata, a ramas viu.

A stat cateva zile internat la Neurologie, starea lui imbunatatindu-se de la zi la zi. Apoi a fost transferat la Recuperare, unde a mai stat cam 12 zile. A inceput sa stea in picioare, sa faca din nou pasi, ajutat. A descoperit ca trebuie sa ia totul de la capat, pas cu pas. Se simtea din nou ca un copil, dar un copil mare.

Toate obiectivele lui se schimbasera, acum trebuia sa faca exercitii, sa invete sa mearga corect cu bastonul, si daca va avea ambitie si va munci, va scapa si de baston. Totul ii era acum diferit de viata de dinainte de accidentul vascular. Isi amintea cum in copilarie tatal lui ii spune ca exista viata si dincolo de Ucraina, exista viata si dupa deportare, asa glumea si el acum, exista viata si dupa accidentul vascular. In gand le multumea insa parintilor ca l-au invatat sa lupte mereu, altfel poate nu ar fi izbandit pana acum. Ramasese fara tata de la 10 ani, abia se obisnuisera la Caracal. Murise brusc, intr-o dimineata dupa ce-si bause cafeaua, s-a asezat pe pat si nu si-a mai revenit. Ramasese doar el cu mama lui, care era profesoara de limba rusa la o scoala din cartier. Au fost ani grei, s-au sprijinit si au mers mai departe. Multi vecini si poate oameni necunoscuti au venit sa ii ajute. Mama mereu ii povestea de locurile de  unde plecasera, incerca sa ii pastreze vie amintirea lor.

Toate acestea ii reveneau acum in minte, nu-si putea explica de ce, dar era ca un motor care il tinea si il forta sa mearga mai departe. Le povestea si colegilor de salon, doctoritei, vizita la salon era ca o excursie in Ucraina, cu pajisti verzi si cai murgi, alergand liberi pe camp. Cu multi oameni care veneau la munca, totul era atat de viu. Insa toate aceste povesti cu farmecul lor aveau  darul de a-l face pe Costea sa se ridice si sa arate diferite lucruri, asa ca fara sa isi dea seama, dupa 12 zile a reusit sa se ridice singur si sa stea sprijinit de marginea patului.

Au trecut doua luni si Costea a revenit la internare. Era la fel de bun povestitor, cu un foarte usor accent rusesc, el nu stiuse limba romana cand venise in tara, o invatase la scoala, chiar si acum mai spune ca el gandeste in ruseste. A revenit mergand in baston, nesustinut, destul de sigur pe el. Isi propusese sa mearga singur de data asta. Se hotarase sa mai faca un drum in Ucraina, impreuna cu fiul lui sa ii arate si lui cum erau vremurile de alta data. Costea avea un scop si trebuia sa il indeplineasca.

Lucrurile au mers bine, a continuat kinetoterapia, lucra permanent, era atent sa nu uite ceva din program, la fel cu medicatia, o respecta cu strictete.

Dupa 10 luni, cand deja Costea mergea fara sprijin, a venit sa intrebe daca are voie sa faca o calatorie mai lunga, in Ucraina.

Pentru ca acest gand a fost motorul recuperarii lui, doctorita i-a spus ca este de acord, dar sa respecte perioadele de pauza si somn, calatoria sa fie impartita in maxim 8 ore pe zi, apoi sa se opreasca. Costea a fost bucuros ca poate pleca cu baiatul lui si a promis ca va reveni la intoarcere pentru evaluare.

Asa a facut si dupa doua luni Costea s-a intors, impacat cu el. Purta un borcanel mic de plastic, cu pamant din curtea lui, unde copilarise. Parca nici nu avusese un accident vascular, era multumit. Era Costea de alta data.

Costea a ramas peste ani un pacient foarte disciplinat, care mereu venea sa isi ia tratamentul, sa fie evaluat si sa continue recuperarea atunci cand i se spunea.

El a ramas dovada vie ca exista viata dupa accidentul vascular…

Explicatii

Prezenta unui accident vascular, indiferent de gradul de dizabilitate dezvoltat, necesita programe de reabilitare, insa la fel de importanta este si motivatia pacientului. In cazul prezentat dorinta de a face o calatorie in locurile natale a reprezentat un motiv principal de a se mobiliza si implica activ in procesul de reabilitare. Pacientul a constientizat ca altfel nu mai poate face aceasta calatorie. Indiferent de motivatia pacientului, aceasta trebuie promovata, sustinuta pentru beneficiul adus. Tot acest proces motivational, trebuie bine gandit, incurajat si adaptat la pacient, incat motivatia sa fie permisiva, posibil de realizat.