Ce tipuri de deficiente se pot instala la pacientul cu AVC?
Urmând fazei acute, pacientului cu AVC i se pot instala câteva deficiente. În această fază se va insista foarte mult pe prevenirea unui alt episod de AVC prin schimbarea stilului de viață și combaterea factorilor de risc. În procesul de reabilitare, pacientul va fi învățat să compenseze anumite deficite, dar cel mai important, să recupereze funcțiile pierdute. Recuperarea după un AVC constituit poate începe după 24-48 de ore, în funcție de localizarea și dimensiunea leziunii din creier. De aceea există variații foarte mari între doi pacienți cu AVC. La modul general, există 5 tipuri de deficite:
1. Paralizii, adică fără posibilitatea de a mișca membrele sau pareze, în care apare o slăbiciune la mișcare. Dacă este afectat jumătate din corp, atunci se vorbește de hemiplegie sau hemipareză. Slăbiciunea poate afecta mai mult membrele superioare sau inferioare. În aceste cazuri, leziunea de pe creier se află de partea opusă a deficitului. De exemplu, dacă AVC-ul este pe partea dreaptă a creierului, slăbiciunea sau paralizia va fi pe partea stângă a corpului. Alte probleme care pot să apară sunt legate de menținerea echilibrului, de schimbarea poziției din șezut în ridicat, sau de mers când mușchii au totuși forța necesară.
2. Perturbări senzitive și senzoriale, în care pacientul cu AVC își poate pierde capacitatea de a simți textura obiectelor, de a le aprecia temperatura corectă sau poziția și forma lor. Unii bolnavi pot simți durere fără ca aceasta să fie produsă de ceva evident. Alți bolnavi pot suferi de parestezii, adică de senzații de furnicături, amorțeală în membrul afectat.
Incapacitatea de a reține mai ales urina poate fi pusă pe seama problemelor motorii și senzoriale după un AVC, pacienții își pot pierde abilitatea de a simți nevoia de urinare sau capacitatea de a controla vezica urinară. În mod similar se poate întâmpla și cu scaunul, sau să apară constipația. Icontinența permanentă după un AVC nu este frecventă, dar chiar și pierderea temporară este foarte dificilă din punct de vedere emoțional.
Problemele de înghițire (deglutiție) care apar la unii bolnavi pot fi periculoase, ducând la aspirație, adică trecerea alimentelor nu spre stomac, ci spre plămâni. Perturbările de deglutiție pot apărea selectiv pentru lichide sau alimente solide.
La unii pacienți cu AVC, senzația de durere este transmisă în mod eronat de la membrul afectat către creier. Aceste situații sunt relativ greu de tratat, dar nu imposibil. Pe de altă parte, există situații când durerea nu apare datorită leziunilor sistemului nervos, ci datorită unor probleme mecanice. Foarte frecvent, pacienții cu hemiplegie vor avea dureri la nivelul umărului care apare pentru că umărul este imobilizat într-o singură poziție și pentru mușchii care țin umărul în articulație sunt slabi.
3. Probleme privind folosirea și înțelegerea limbajului vorbit (afazie) afectează aproximativ un sfert din pacienții cu AVC. În multe situații, afectarea centrului vorbirii, situat în emisfera stângă, produce aceste tipuri de leziuni. Pacienții cu tulburări de vorbire pot avea dificultăți în formularea cuvintelor și propozițiilor, dar nu au dificultăți de înțelegere. Alți bolnavi pot avea așa numită afazie receptivă, în care nu vor reuși să înțeleagă limbajul vorbit sau scris, dar vor putea formula propoziții gramatical corecte, chiar dacă sunt lipsite de sens în context. Există și posibilitatea în care pacientul poate suferi de o combinație din tipurile de afazie menționate.
4. Probleme legate de gândire, memorie, atenție sau învățare (afectare cognitivă). După un AVC, multe activități mentale pot fi perturbate. Unii pacienți își pot menține atenția pe perioade foarte scurte sau să aibe tulburări de memorie, nu pot concepe planuri de acțiune sau învață cu greu sarcini noi.
5. Perturbări emoționale. Supraviețuitorii unui AVC pot avea trăiri de genul fricii, anxietate, frustrare, stare de nervozitate aparent inexplicabilă, plâng ușor, tristețe și depresie. Aceste trăiri sunt răspunsuri firești la trauma psihică produsă de AVC și a modificărilor circuitelor neuronale. Mulți bolnavi vor dezvolta depresie clinică, dominată de senzația de pierdere a speranței. Aceste stări trebuie adresate și tratate, deoarece ele afectează procesul de recuperare.
Alte simptome fizice sau psihice pot să apară, cum ar fi:
– încetinirea ritmului de execuție,
– agitație,
– durere de cap,
– creșterea sau diminuarea poftei de mâncare,
– scăderea sau creșterea duratei somnului,
– oboseală inexplicabilă,
– probleme ale funcției sexuale,
– gânduri suicidare.
Cum le tratăm?
Orice pacient, după un AVC, trebuie să urmeze un proces de reabilitare, care se va adresa tuturor deficitelor descrise mai sus. În multe situații, aceste tulburări nu se pot recupera complet, însă se poate reduce impactul lor în viața de zi cu zi și se pot găsi soluții pentru a înlocui funcția pierdută. În echipa de reabilitare, înafară de medic, mai participă asistenta, fizioterapeutul, kinetoterapeutul, logopedul, psihologul, terapeutul ocupațional, asistentul social și, poate la fel de importantă este susținerea din partea familiei. Reabilitarea se poate efectua prin regim de internare într-o unitate specializată de reabilitare neurologică, în sistem ambulator, urmate sau nu, în funcție de evoluție, de internare în centre de asistență, sau recuperare la domiciliu.
Combaterea factorilor de risc în faza de AVC constituit sunt esențiale în prevenirea unui nou accident vascular cerebral. Îmbunătățirea stilului de viață implică o schimbare a dietei, cu reducerea alimentelor bogate în grăsime, hidrați de carbon (pâine, făinoase-tăiței, cartofi) și introducerea în alimentație a fructelor și legumelor proaspete, care vor aduce un aport important de vitamine și vor ajuta la combaterea constipației. De asemenea, este recomandată eliminarea consumului de toxice (fumat, alcool), menținerea tensiunii arteriale la valori normale, tratamentul fibrilației atriale și a diabetului, pierdere în greutate în caz de suprapondere sau obezitate.
Reabilitarea după un AVC nu este linară, este posibil ca la început rezultatele să fie mai clare și evidente, iar apoi starea bolnavului să stagneze, fără să apară îmbunătățiri vizibile noi. Este important ca pacientul să persevereze și să nu întrerupă programul de recuperare. Recupararea de obicei este un proces îndelungat, care trebuie va dura luni de zile sau mai mult, cu evaluări succesive.
