Colesterolul si spitalizarea de zi

Carla era profesoara de chimie la un liceu bun din oras. Era la pauza mare si mai zabovise putin in cancelarie. Cand se pregatea sa mearga la clasa, a simtit o nesiguranta in mana stanga. Apucase catalogul si simtise ca nu poate sa il ridice de pe masa.

A stat o secunda si s-a intrebat oare ce se intampla, apoi a incercat din nou. Si de data asta la fel. Atunci s-a asezat pe scaun si a stat nedumerita. Nu intelegea care e situatia, nu i se mai intamplase asa ceva. Dupa cateva minute s-a ridicat a luat catalogul fara nici o retinere, a zambit in sinea ei ca e bine si a plecat la clasa. Ora a decurs fara nici o problema. A revenit in cancelarie, a stat de vorba cu colegii, apoi si-a vazut de treburile ei. Totul parea sa fi intrat in normal. A plecat acasa, nici nu isi mai amintea de episodul de la scoala. Carla nu se stia bolnava de nimic, nu lua nici un tratament, isi facea analizele o data pe an, asa ca nu avea motive de ingrijorare. Ducea un stil de viata sanatos, facea miscare, nu era grasa, doar cafeaua era o problema, se trezea si adormea cu cafeaua langa ea. Ar mai fi faptul ca mama ei era cardiaca, dar nu era prea disciplinata alimentar, era si cam plinuta, la analize avea mereu un colesterol foarte mare, doar in ultimul timp de cand incepuse un nou tratament parea sa mai fi scazut putin.

A doua zi Carla se trezise devreme, avea o zi plina de activitati la scoala. Isi facuse o cana mare de cafea, pe care o sorbea cu placere in timp ce se pregatea de plecare. La scoala se simtise putin obosita, dar se gandea ca va merge seara acasa si se va relaxa. La pauza isi mai pregatise o ceasca de cafea. Se pregatea sa bea din ceasca aburinda, cand dintr-o data ii scapa ceasca pe masa. Toata lumea intorsese capul sa vada ce se intamplase, dar Carla le-a spus ca nu e nimic, mai patise si ieri asa si i-a trecut, probabil o scadere de calciu. Dar cand Carla a incercat sa se ridice a simtit ca nu are echilibru si a fost nevoita sa se aseze din nou pe scaun. De data asta Carla s-a speriat, dar si colegii ei care au vazut-o s-au nelinistit. I-au adus un pahar cu apa si au chemat asistenta si medicul de scoala. Lucurile nu pareau sa se linisteasca, starea Carlei era stationara, aceeasi neputinta la nivelul mainii si la nivelul piciorului sting.

Doctorita a chemat ambulanta, iar Carla a ajuns la Spitalul de Neurologie unde a fost internata. Nu intelegea de ce a ajuns acolo, ea nu se stia bolnava de nimic. Medicul a consultat-o si a constat ca avea o pareza pe partea stanga. Putea misca putin mana, si nu mai avea forta deloc. Nu putea sa tina nimic in mana. La tomografie se constatase ca avea un mic accident vascular ischemic. I-au facut si o evaluare pe arterelor gatului, si au constatat ca avea o depunere de colesterol la acest nivel. Analizele erau relativ bune, doar o fractiune a colesterolului era marita in mod excesiv. A stat cam o saptamana internata la Neurologie, apoi a fost transferata in sectia de Recuperare Neurologica. Acolo a inceput sa fie mobilizata, trimisa la niste proceduri speciale si incet-incet si-a recapatat forta in mana si odata cu ea si increderea de a putea face cate ceva. La inceput a pornit cu ridicarea de obiecte mici, apoi mai mari si mai grele pana cand a reusit sa se miste aproape normal. Echilibrul a fost mai dificil de obtinut, mereu avea impresia ca se prabuseste. A stat cam 10 zile, cand deja se simtea aproape noua. A plecat acasa cu mentiunea ca va reveni peste o luna pentru o noua etapa de tratament.

La a doua internare, Carla nu a vrut sa stea internata, a venit in regim de spitalizare de zi, facea tratament dimineata si pleca acasa, insotita de familie. A fost foarte incantata de aceasta modalitate de internare, se simtea mai libera, independenta, si in acelasi timp sub control medical. Situatia ei s-a imbunatatit foarte mult, aproape nu se mai observa nici un deficit motor. Asta a fost si motivul pentru care dupa sase luni s-a reintors la scoala cu program redus.

Carla era totusi nedumerita de ce s-a intamplat asa ceva, era adevarat ca exagera cu cafeaua, dar altfel, avea un regim de viata sanatos. Lucra mult, dar era inca tanara, avea 47 de ani. Acum a inceput sa fie mai atenta la orice exces si respecta orele de odihna, nu mai facea ore suplimentare, nu mai statea pana noaptea tarziu cu ceasca de cafea sa lucreze, acum stabilise o alta regula: „viata are prioritate”.

Trecuse un an de cand Carla suferise acel accident vascular ischemic, inca se temea sa nu se mai repete. Mergea regulat la control si isi lua medicatia. Viata ei era una normala, isi reluase si programul de miscare zilnica. Nimic nu ar fi zis ca trecuse printr-un accident vascular.

Explicatii:

Accidentul vascular ischemic poate apare la persoanele in asa zisa „stare de sanatate aparenta”, cand nu sunt prezente in istoricul medical al pacientului boli cunoscute, cum a fost in cazul de fata. Desi analizele erau aparent bune, cu un colesterol in limite normale, totusi o analiza a fractiunilor lui, a pus in evidenta o crestere a unei componente care s-a depus la nivelul arterelor si a facilitat aparitia accidentului vascular. In cazul de fata, pacienta a avut o stare care anunta un accident vascular, dar nu a mers la medic. Sansa ei a fost faptul ca instalarea completa a accidentului a avut loc in prezenta colegilor care au alertat cadrele medicale. Un alt aspect favorabil al pacientei a fost stilul de viata sanatos, ceea ce a permis ca acest accident vascular sa nu fie dramatic. Totusi, mostenirea genetica, respectiv profilul colesterolului nu poate fi influentat doar de stilul de viata, el trebuie mentinut in parametri normali prin medicatie. Cazul prezentat atrage atentia asupra faptului ca atunci cand profilul genetic al colesterolului este modificat, sunt necesare analize suplimentare si, daca e cazul, medicatie adecvata pentru a preveni un eveniment neurologic sau cardiologic.

Recuperarea Carlei a fost benefic influentata si de forma spitalizarii de zi, ceea ce ofera pacientilor cu deficite motorii minore/mici sentimentul independentei, pe de o parte, iar pe de alta parte, posibilitatea de a nu fi scosi din mediul de familie. Aceasta forma de tratament aduce incredere pacientului si ofera sansa spitalelor de a trata pacientii care chiar au nevoie de supraveghere permanenta.