Conferinta „AVC 360° – Calatoria Pacientului” de la Craiova, un eveniment cu sute de participanti
265 de medici au dezbatut la Craiova importanta implicarii diferitelor specialitati medicale in tratarea pacientilor cu AVC (accident vascular cerebral).
„La fiecare 4 secunde, in Statele Unite un pacient face accident vascular. Am putea sa spunem si in Romania, daca am sti. Poate de aici trebuie sa incepem. Sa numaram. Ca sa avem expresia exacta a situatiei”, a declarat conf. dr. Luciana Rotaru, medic specialist Medicina de Urgenta, ca o constatare a situatiei din Romania in privinta statisticilor AVC, la prima conferinta din cadrul primului program national multidisciplinar despre accidentul vascular cerebral, „AVC 360° – Calatoria Pacientului”, initiat de ARCIS EDU (Asociatia Romana de Comunicare in Sanatate).
Evenimentul a reunit la Craiova 265 de medici, dintre care 208 specialisti si medici primari, carora li s-au alaturat 57 de medici rezidenti, prezenta care a depasit asteptarile organizatorilor.
“Ne-a bucurat numarul ridicat al medicilor care au participat la primul eveniment de la Craiova si mai ales interesul crescut pentru subiect. Au fost multi medici care au apreciat ideea organizarii acestor evenimente, au subliniat importanta lor si curajul nostru de a demara un proiect atat de dificil. Le multumesc tuturor si pe aceasta cale”, precizeaza dr. Adelaida Marinescu, presedinte ARCIS EDU, intr-un comunicat de presa.
Acest prim eveniment stiintific din seria celor sapte care se vor desfasura pe tot parcursul anului 2018 in Romania a adus, pentru prima data impreuna la Craiova, speakeri din diferite domenii ca Medicina de familie, Medicina de Urgenta, ATI, Neurologia, Neurochirurgia, Medicina Fizica si de Reabilitare, Psihiatria, Psihologia clinica. Ei au tinut prezentari analizand, din perspectiva fiecarei specialitati, aceasta patologie si ce pot face, ca specialisti, pentru pacientul cu AVC.
O prima concluzie a intalnirii de la Craiova a relevat necesitatea formarii echipelor multidisciplinare pentru o abordare completa a pacientilor cu AVC.
„Vorbim despre o patologie care a atins cote ingrijoratoare in tara noastra, de varste din ce in ce mai scazute, de dizabilitate, uneori pentru toata viata cu consecinte dramatice pentru pacient si pentru familia lui. Nu mai vorbesc si de costurile sociale. Intrebarea este: avem sau nu nevoie de constituirea echipelor multidisciplinare care sa sustina acesti pacienti? Raspunsul este unanim afirmativ”, adauga dr. Adelaida Marinescu.
Presedintele ARCIS EDU precizeaza de asemenea ca, in primul rand, este nevoie sa se creeze o cultura a lucrului in echipa medicala, incepand prin comunicare.
„La noi, in Romania, medicii nu sunt formati sa-si dezvolte abilitatile de comunicare si colaborare nici cu pacientii si nici cu colegii sau personalul de suport. Eu nu stiu sa existe in programa universitara cursuri de dezvoltare de abilitati de comunicare. Ne bazam destul de mult pe cei 7 ani de acasa si cam atat. De aici trebuie sa incepem, sa ne intelegem unii pe altii, sa colaboram si sa gasim impreuna solutiile optime la problematica pacientului. Evenimentele ARCIS EDU au ca scop constientizarea acestor nevoi, sa aduca in discutie dificultatile si sa puna in evidenta solutii si experiente pozitive. Poate ca a invata sa ne intelegem unii cu altii e primul pas. Apoi, facem impreuna o analiza si sa stabilim un protocol de lucru, acesta reprezentand un demers mai mult decat necesar”.
A doua concluzie si un prim pas spre concretizarea acestui plan a fost subliniat de conf. dr. Valerica Tudorica, neurolog, despre importanta medicinei de familie.
„Medicul de familie are un rol extraordinar de important. In primul rand, preventia primara este lucrul cel mai important: cunoasterea pacientilor proprii cu toate comorbiditatile lor, urmarirea lor, educatia medicala pe care trebuie sa o primeasca in ideea de a-si monitoriza starea, de a lua tratamentul corect, de a face vizite periodice la specialisti, poate ca ne-ar face si pe noi, ca tara, sa avem mai putine accidente vasculare cerebrale”, a incheiat dr. Tudorica.
Urmatoarea conferinta din cadrul programului „AVC 360° – Calatoria Pacientului” se va desfasura la Constanta, pe 22 martie 2018, intre orele 12.00 – 19.00, la hotel Ibis, sub titlul „AVC: Practica multidisciplinara curenta cu aplicatie pe regiunea de Sud-Est a Romaniei”.
Partenerii stiintifici ai programului „AVC 360° – Calatoria Pacientului” sunt: Societatea Nationala de Medicina Familiei, Societatea Romana de Reabilitare Medicala, Societatea Romana de Geriatrie si Gerontologie, Societatea Romana de Neurochirurgie, Asociatia Profesionala Inomedica, Clinica de Neurologie Neuroaxis, Affidea Romania si Asociatia Romana de Psihologie Clinica.