Cum scade riscul de dementa la persoanele cu fibrilatie atriala
Medicamentele anticoagulante ar putea oferi protectie impotriva dementei si a accidentului vascular cerebral in cazul persoanelor care sufera de artimie, informeaza The Guardian.
Intr-un studiu efectuat in Suedia s-a descoperit ca pacientii diagnosticati cu fibrilatie atriala (FA) aveau un risc mai mic de a dezvolta dementa daca luau medicamente anticoagulante,
Riscul a fost redus cu pana la 48% in comparatie cu alte persoane care sufereau de aceeasi afectiune dar carora nu le fusesera prescrise aceste medicamente.
Pentru acest studiu oamenii de stiinta au analizat date prelevate de la peste 444.000 de pacienti cu fibrilatie atriala din Suedia.
Desi descoperirile nu pot dovedi cauza si efectul, ele ”sugereaza cu tarie” ca pastilele pentru subtierea sangelui protejeaza contra dementei in cazul pacientilor cu aceasta boala, noteaza echipa de cercetatori potrivit Agerpres.
Fibrilatia atriala creste riscul de accident vascular cerebral si favorizeaza dezvoltarea de cheaguri de sange despre care unii experti sustin ca se pot forma in creier si pot contribui la declansarea dementei.
”In postura de clinician stiu ca exista pacienti cu FA care au o gandire fatalista cand vine vorba de accidentul vascular cerebral. Fie se intampla, fie nu. Putini pacienti au o astfel de gandire cu privire la dementa care, gradual, te face sa-ti pierzi mintile”, a declarat doctor Leif Friberg de la Karolinska Institute din Stockholm, care a contribuit la realizarea studiului. ”Niciun creier nu poate rezista pe termen lung unui bombardament constant al cheagurilor microscopice. Pacientii probabil ca vor sa se agate pe o perioada cat mai mare de cat mai multe dintre micutele lor celule cenusii. Pentru a conserva ceea ce au, cei diagnosticati cu FA ar trebui sa aiba grija sa utilizeze anticoagulantele deoarece s-a dovedit ca acestea protejeaza impotriva accidentului vascular cerebral si, ceea ce indica acest studiu, par sa protejeze si impotriva dementei”, a adaugat acesta conform surselor mentionate.
Cercetatorii au identificat persoanele din Suedia care au primit diagnosticul de fibrilatie atriala intre anii 2006 si 2014. Pe perioada monitorizarii acestora, 26.210 pacienti au fost diagnosticati cu dementa, mai scriu sursele citate.
Studiul, publicat in ”European Heart Journal”, nu a identificat nici o diferenta in ceea ce priveste preventia dementei intre vechiul medicament utilizat pentru subtierea sangelui, si anticoagulantele mai noi.
Potrivit profesorului Jeremy Pearson, director medical asociat la Fundatia Britanica a Inimii (British Heart Foundation), accidentele vasculare cerebrale cauzate de un cheag care blocheaza vasele de sange din creier ”reprezinta o cauza majora a dementei, iar fibrilatia atriala este un factor de risc important deoarece creste riscul de formare a acestor cheaguri”.