Deconditionarea fizica poate fi mai invalidanta decat boala in sine!

Petre era un om batran si simplu de la tara pentru care munca fusese modul de supravietuire. Fusese casatorit, dar sotia murise de cativa ani buni.

Ii ramasese un baiat, dar nu prea era incantat de el pentru ca obisnuia sa stea cam mult pe la carciuma. Mai grav era ca nici nu se casatorise desi avea si el aproape 50 de ani. Mihai, asa il chema pe baiat, mai avusese si un accident vascular in urma cu doi ani, din care isi revenise destul de bine. In iarna asta insa a stat mai mult in casa, de fapt in pat, daca tot nu putea sa mearga la un paharel, a preferat sa nu se mai dea jos din pat. Acum Petre se lupta si cu greutatile lui si cu boala baiatului, care de atat stat in pat, nu mai reusea sa mearga, mai mult, nu mai putea sa intinda genunchii. Asa ca Petre trebuia sa se ocupe de toate ale casei si sa il ingrijeasca si pe Mihai.

Intr-o dimineata Petre se trezeste cu gandul ca trebuie sa gaseasca o solutie sa isi ajute baiatul. Daca se va intampla sa moara, deja trecuse de 70 de ani, cine va avea grija de el? Mihai nici nu avea pensie, nici de varsta, nici de boala, nu prea lucrase el mult. Asa ca Petre pleaca la spitalul unde fusese internat Mihai sa il intrebe pe doctor daca poate sa il ajute sa il faca sa mearga din nou.

Ajuns la spital, medicul neurolog ii spune sa mearga la recuperare, doar acolo poate mai are vreo sansa. La recuperare primeste o programare la internare peste doua saptamani.

A plecat acasa, parca nu mai avea rabdare sa treaca timpul sa il aduca la spital. Mihai nu prea era incantat de idee, dar nu dorea sa il mai supere pe tatal lui, asa ca a acceptat sa mearga la spital.

A sosit si ziua mult asteptata, si au ajuns la internare. Doctorita a ramas uimita de faptul ca un barbat relativ tanar, care a mers inainte, acum sta in pat cu genunchii indoiti aproape la piept si nu ii mai poate folosi. A fost o munca destul de grea si a platit un pret destul de dureros, la propriu, mereu trebuia sa stea cu genunchii in niste dispozitive care intindeau membrul inferior si ii produceau durere, apoi mergea la niste proceduri care il linisteau, dar asta dura putin ca timp. Apoi era trimis la kinetoterapie unde din nou se incercau tot felul de manevre sa ii intinda genunchii. Prima saptamana a vrut sa renunte, dar cand a vazut ca reusea sa faca unele miscari cu picioarele, a hotarat sa mai incerce. A inceput sa colaboreze la toate procedurile la care a fost trimis. Dupa doua saptamani reusea sa intinda putin genunchii, mai era mult de lucru, dar prima etapa a fost un succes. Nu putea sa stea in picioare, dar reusea sa stea singur la marginea patului. Era hotarat sa continue si acasa si sa revina la internare. Asa a si facut. A plecat acasa increzator si peste doua luni a revenit mult mai bine. A continuat programul de recuperare si a muncit incontinuu, si la salon. A reusit sa se ridice in picioare ajutat si sa faca primul pas. Asta a fost o mare victorie pentru el.

Petre era emotionat cand l-a vazut ca a reusit sa se ridice din nou in picioare si sa mearga, pana la urma era baiatul lui. Era fericit, mai ales ca dincolo de mers, Mihai renuntase si la alcool, s-a imprietenit cu unii pacienti din salon cu care statuse pe timpul internarii. Era un alt om.

Au trecut niste ani de cand Petre a venit cu baiatul lui la recuperare, de fapt, chiar Petre a plecat dintre noi. Doar Mihai vine mereu la control, pe picioarele lui. S-a casatorit cu o fata simpla, de la el din sat, harnica si cinstita, careia ii murise barbatul si ramasese cu doi copii. Mihai i-a indragit si acum vin cu el la control.

Morala:

Deconditionarea fizica poate fi mai invalidanta decat boala in sine. Pacientul prezentat a recuperat aproape complet deficitul motor post accident, dar abandonul miscarii a condus la realizarea unor posturi vicioase pentru care a fost necesar tratament intensiv si de lunga durata.