El! El trebuia sa asculte, auzi, sa asculte! Doctorita il amenintase ca daca nu o asculta, il externeaza disciplinar! Pe el!
Luca era avocat intr-un oras mare. Lucra in avocatura de multi ani, dar avea o suferinta sufleteasca, baiatul lui, care nu i-a urmat cariera si s-a facut inginer. Acum avea o intreprindere a lui si ii mergea bine, dar Luca tot a pastrat regretul ca fiul lui nu l-a urmat. Era bunic, avea doi nepotei frumosi si cuminti, ar fi putut sa stea mai mult cu ei, dar Luca desi avea 67 de ani, nu voia sa renunte la munca. Mereu mai gasea o provocare, era angrenat in diverse procese, doar asta era viata lui.
Nu a vrut sa invete ca fiecare efort suplimentar are un pret, asa ca intr-o dimineata dupa ce a plecat spre cabinetul de avocatura, dupa o noapte in care citise de cateva ori dosarul, a constat ca nu mai poate conduce bine masina, ca piciorul parca nu il mai asculta, nu ii raspunde la comenzi. Apoi dintr-o data si mana o ia razna, mana si piciorul stang. Nu s-a speriat. A sunat-o pe sotia lui sa vina si sa il ajute sa mearga la cabinetul lui. Doar ca sotia a inteles ca ceva nu este normal si a chemat ambulanta. Luca a ajuns la spital unde i s-a facut o tomografie si au vazut ca a facut un accident vascular. A stat internat cam 10 zile, apoi a plecat acasa, dornic sa se intoarca la munca. Se recuperase destul de bine, mergea usor sprijinit, mana incepuse sa o miste, nu prea avea forta, ii scapau obiectele din mana, dar spera ca asta sa treaca repede.
Revenit acasa a constatat ca recuperarea spontana nu era de simpla, chiar el intelesese ca trebuie sa mai faca ceva si, desi reticent, a cedat la presiunea familiei de a se interna la o clinica de recuperare.
A intrat intr-un program strict, cu proceduri care ii stimulau miscarea, ii intareau musculatura, a invatat un program de kinetoterapie, nu avea voie sa faca ce vroia, trebuia sa asculte. El! El trebuia sa asculte, auzi, sa asculte! Doctorita il amenintase ca daca nu o asculta, il externeaza disciplinar! Pe el! A tolerat greu disciplina, dar familia era multumita ca in sfarsit a inceput sa inteleaga ca trebuie sa respecte un tratament. A incercat sa comenteze, dar nimeni nu a fost de acord cu el si incet, incet chiar el si-a dat seama ca gresise, mai ales cand a constatat ca mana a devenit mai puternica si mersul mai stabil. Luca a inteles ca e totusi un pacient si trebuie sa respecte indicatiile primite, chiar incepuse sa ii sfatuiasca si pe altii.
A plecat acasa dupa doua saptamani de recuperare, un alt om, mai increzator si mai sigur pe el. Dar dorinta lui cea ascunsa era sa se intoarca cat mai repede la avocatura. Nu a fost chiar asa, a mai durat vreo 4-5 luni, timp in care a mai revenit la recuperare inca o data, cand lucrurile au mers mult mai bine.
Luca a reusit sa revina la servici, la inceput a preluat cazuri mai usoare, apoi, in timp, a uitat prin ce a trecut si s-a apucat serios de treaba, conducea masina, parca nu se intamplase nimic. E drept ca tratamentul il lua cu atentie, mai facea si ceva kinetoterapie cand avea timp, respecta repausul de noapte, nu mai pierdea noptile, a schimbat cate ceva, dar munca era esentiala.
Asa ca intr-una din zile, Luca are proces intr-o alta localitate si hotaraste sa plece singur cu masina, doar mai fusese plecat singur, e drept, undeva mai aproape. Acum insa avea distanta mare. Pe drum a mers corect, a condus bine, a ajuns la proces, s-a intors acasa, il cam durea spatele, dar nu a dat importanta, s-a asezat in pat si a sperat sa ii treaca. Dar nu a fost asa. Durerea s-a intensificat, a inceput sa il doara si piciorul, pana in degetul mare, cu furnicaturi, nu isi gasea linistea deloc. Dimineata a constatat ca la orice miscare facuta, o durere cumplita se declansa in picior si la spate. Nu s-a putut ridica. S-a speriat rau cand a vazut ca partea de jos a piciorului e amortita. A luat cateva medicamente pentru durere si a stat doua zile sperand sa ii treaca. Si nu i-a trecut.
Cu greu l-au adus la spital, atunci a observat ca piciorul ii agata covorul la mers, nu il misca bine, era chiar partea sanatoasa, cel in care avea sprijin. Abia atunci a realizat ca nu a facut bine ca nu a venit de la inceput. A crezut ca iar a facut un accident vascular, chiar s-a speriat. Si-a promis ca de acum inainte, orice apare, va veni la medic.
A fost internat si a aflat ca are o hernie de disc, s-a linistit cand a inteles ca nu e un nou accident vascular, dar nici cu o hernie nu era de glumit. Nu primise garantia ca scapa de operatie. Neurochirurgia a propus sa se incerce un tratament de recuperare si doar daca nu se va ameliora il vor opera, fiind un pacient cu risc, un accident vascular recent, mai putin de un an. Luca a urmat tratament medicamentos si de recuperare, a fost deosebit de ascultator. Situatia lui s-a ameliorat, a fost reevaluat si s-a stabilit ca nu are indicatie operatorie. A urmat o perioada de recuperare de doua saptamani, durerea era mult diminuata, a mai ramas amorteala din picior.
La o luna Luca a revenit la recuperare, cand a putut face programul kinetic complet, starea lui era mult imbunatatita, fara durere, nu mai avea deficit motor, doar amorteala il mai deranja, dar si ea era mult diminuata.
Morala:
Pacientul cu accident vascular are un status motor deficitar chiar si la un an de la debut, ceea ce presupune o atentie speciala, fara eforturi exagerate, cum a fost cazul de fata, cand efortul de a conduce o distanta lunga a generat la acest pacient o hernie de disc, din fericire cu evolutie buna.
