Kinetoterapia in hemiparezele dupa accidente vasculare cerebrale

ATENTIE! Nu exsita doi bolnavi la fel, nu exista un program de kinetoterapie universala pentru toti bolnavii care au suferit un AVC. Intotdeauna consultati-va cu medicul de reabilitare sa stabiliti programul de kinetoterapie care vi se potriveste!

 Posturarile

 – sunt folosite pentru prevenirea pozitiilor vicioase si a contracturilor

Se recomanda alternarea periodica a pozitiilor pe spate, pe partea sanatoasa si pe partea bolnava.

I În poziția culcat pe spate:
Capul pe perna, gatul usor flectat, umerii se sustin cu perna. Mana paretica se aranjeaza pe saltea la distanta de corp, indreptata din articulatia cotului si mainii, degetele intinse. Coapsa paretica se intinde. Pozitia de picior de cal se  corecteaza cu o perna mica.

II.În pozitia laterala pe partea paretica:
Capul se stabilizeaza intr-o pozitie comoda, trunchiul putin intors si se sprjina din spate.

Membrul superior paretic se  intinde pe saltea, degete intinse. Membrul superior sanatos aranjat  pe corp. Coapsa piciorului paretic intins, articulatia genunchiului indoit usor. Membrul inferior sanatos usor indoit din articulatia soldului si genunchiului, se aseaza peste cel paretic.

III. În pozitie laterala pe partea sanatoasa:
Capul in prelungirea trunchiului, trunchiul usor indoit în partea dinainte. Membrul superior paretic indoit din articulatia umarului la  un unghi de 90 gr, cotul  intins,  mana cu partea palmara pe saltea, degete intinse. Mana sanatoasa ocupa o pozitie comoda. Piciorul sanatos intins din  articulatia coxofemurala si a genunchiului. Piciorul paretic usor indoit din articulatia coxofemurala si articulatia genunchiului, gamba si planta  asezate pe saltea.

Exista dispozitive ortetice pentru a preveni complicatiile (ca edemul, subluxarea articulatiilor, aparitia contracturilor).  Cea mai des utilizata este o orteza de relaxare a mainii, pentru a pozitiona incheietura in usoara intindere, pumnul (articulatiile metacarpofalangiene) in usoara indoire si degetele (articulatiile interfalangiene) intinse, degetul mare este aranjat intr-o pozite similară de ținere în mâna a unei mingi.

Miscariile pasive si autopasive

1. Miscariile pasive (miscari efectuate de kinetoterapeut, apoi de apartinator)

Efecte:

• mentinerea amplitudinilor articulare in limite normale;
• conservarea troficitatii structurilor articulare prin stimularea circulatiei sanguine locale, limitand degenerarea cartilajului; amelioreaza circulatia in membrele paretice;
• cresc amplitudinea miscarilor articulare;
• mentinerea sau cresterea excitabilitatii neuro-musculare;
• limitarea aparitiei contracturiilor musculare;
• declanseaza reflexul muscular de intindere;
• mentine memoria kinestezica – memoria miscarilor segmentelor;
• asupra  aparatului  circulator are efect de pompaj, prevenind sau eliminand edemele generate de imobilizare;
• contribuie la scaderea tonusului muscular;
• stimuleaza aparitia miscarilor active datorita influentei impulsurilor aferente ce apare in muschii si articulatiile membrelor paralizate;

Atentie!

Mobilizarile pasive se incep din articulatiile mari ale membrelor, treptat trecand la cele mici pentru a diminua hipertonusul muscular.

Miscarile pasive se fac atat pe partea bolnava cat si pe cea sanatoasa cu un ritm lent (ritmul rapid mareste tonusul muscular pe partea paretica si duce la aparitia sincineziilor daca se efectueaza rapid pe partea sanatoasa).
Pe fiecare articulatie se fac 5-10 miscari. Miscarile pasive se asociaza cu gimnastica respiratorie si invatarea bolnavului in relaxarea activa a muschilor.

2. Miscarile autopasive (bolnavul se ajuta singur in efectuarea miscarilor)

Mobilizarea articulara autopasiva se realizeaza prin mobilizarea unui segment de membru cu ajutorul unei alte parti a corpului, direct sau prin intermediul unor dispozitive ajutatoare.

 Miscarile active

• Exercitii statice, in care are loc contractia tonica a muschilor. In pareze severe gimnastica activa se incepe cu exercitii cu caracter static ca fiind mai usoare. Aceste exercitii consta in mentinerea segmentelor membrelor intr-o pozitie data de kinetoterapeut.
• Exercitii dinamice (efectuarea miscarilor). Exercitiile cu caracter dinamic se efectueaza in primul rand  pentru mușchii ai caror tonus de obicei nu se marește: m. abductori ai umarului, supinatori, extensorii bratului, mainii, degetelor, m. abductori ai coapsei, flexorii gambei si plantei.
• In pareze accentuate se incepe cu exercitii ideomotorii (bolnavul la inceput trebuie sa-si imagineze singur exercitiile date,  iar apoi sa le efectueze, comentandu-le verbal)  in conditii necomplicate ( de  ex.  inlaturarea fortei gravitationale, a fortei de frecare ce complica efectuarea exercitiilor.) Pentru aceasta, miscarile se fac pe o suprafata orizontala, neteda, cu ajutorul kinetoterapeutului care mentine segmentele membrelor mai jos sau mai sus fata de articulatia in miscare.

Incepind cu a 8-10 zi dupa evenimentul ischemic si de la 3-4 sapt. dupa evenimentul hemoragic daca permite starea generala a bolnavului si hemodinamica, bolnavul se invita la sezut (intervalul cunoaste limite variabile strictindividuale in functie de starea pacientului). La inceput  de 1-4 ori pe zi pe o durata de 3-5 min. i se permite o pozitie semisezanda sub un unghi de 30 grade. In decurs de citeva zile sub controlul pulsului se mareste unghiul si durata. Accelerarea pulsului la schimbarea pozitiei nu trebuie sa depaseasca 20 batai/minut. La aparitia unei tahicardii (cresterea pulsului) evidente se micsoreaza unghiul de asezare si durata procesului.

Peste 6 zile unghiul de ridicare se mareste pina la 90 gr, iar durata pina la 15 min., apoi se invata asezarea cu picioarele coborite (mana paretica se fixeaza pentru a preintimpina extinderea capsulei articulare a umarului).

In timpul asezarii piciorului sanatos, periodic se aranjeaza pe cel bolnav pentru a repartiza masa corpului pe partea paretica.

Apoi, cind pozitia in sezut este  bine executata se trece la pozitia in picioare langa pat pe ambele picioare si alternand un picior cu altul (fixind articulatia genunchiului pe partea paretica cu ajutorul langetei), mersul pe loc, apoi pe mersul prin salon, coridor cu ajutorul metodistului, iar pe masura imbunatatirii mersului – cu ajutorul cadrului, bastoanelor cu mai multe piciorușe.

Este important de a elabora un stereotip corect al mersului, care consta in indoirea concomitenta a piciorului in articulatia flexo-femurala, genunchiului, talocrurala. Ultima etapa este mersul pe scari, mana paretica trebuie sa fie fixata.