O poveste despre izolare
Aurora dormise mai mult ca de obicei. In ultimul timp dormea cam mult, dar punea totul pe seama bolii. Suferise un accident vascular in urma cu 3 luni.
Totul incepuse brusc, fara nici un semn premonitor. Dintr-o data, dimineata cand isi lua micul dejun si nelipsita cafea s-a pomenit ca nu poate misca bine mana dreapta sa prinda ceasca de cafea. Apoi si piciorul a inceput sa ii amorteasca si sa nu se mai miste. A incercat sa ii spuna sotului ce se petrece dar abia reusea sa vorbeasca. Insa sotul ei a inteles imediat ca lucrurile nu sunt cum ar trebui, a asezat-o pe o canapea si a chemat salvarea. A banuit ca e posibil sa fie un accident vascular pentru ca un coleg de serviciu suferise un asemenea atac cerebral.
Aurora a fost transportata de urgenta la spital unde se confirmase un accident vascular ischemic masiv cu edem cerebral, asa ca a fost foarte bine ca a ajuns imediat la spital. Starea ei s-a imbunatatit in timp, iar dupa trei saptamani a fost internata la recuperare neurologica. Acolo invatase sa se ajute de partea sanatoasa si sa reuseasca sa se ridice in sezut si mult mai tarziu in picioare, dar cu ajutor. Si acum, dupa trei luni avea nevoie de baston la mers. Problemele care au ramas sunt legate de mana dreapta, care inca nu se misca cum trebuie, iar vorbitul…mai e de lucru si aici.
Totusi in ultimul timp familia observase ca dormea tot mai mult dimineata, nu mai era dornica sa vina la micul dejun. E drept ca nu reusea sa vorbeasca prea bine, dar doctoritele de recuperare si de la neurologie i-au spus ca va dura pana ce va reusi sa isi revina. Trebuie sa vorbeasca mult, cuvinte simple, apoi mai complicate. Parca nu mai voia sa lupte, si in plus devenise foarte sensibila, fie plangea usor, fie se enerva la lucruri simple, nu mai avea rabdare. Era tot mai dificil de comunicat cu ea. Incepuse sa se izoleze tot mai mult de cei din jurul ei.
Realitatea era ca Aurora era tot mai trista, se simtea bine cand era singura, avea impresia ca nu mai poate fi ajutata, ca progresul ei se oprise aici.
Dupa cele trei luni trebuia din nou sa se interneze pentru recuperare. Ziua internarii a parut fi cea mai dificila, parca nu se mai simtea in siguranta, incepuse sa planga, era trista. Programul de recuperare parca nici nu o mai interesa, totul devenise inutil. Atunci doctorita a hotarat ca e cazul sa fie examinata de un psihiatru si de un psiholog. Dupa ce s-a confirmat ca avea o depresie secundara accidentului vascular, Aurora a primit unele medicamente specifice. Starea ei s-a imbunatatit in timp, a fost externata si rechemata la control in policlinica peste doua saptamani. Mereu la doua saptamani a venit la control, iar starea emotionala era vizibil mai buna, mai stabila.
La sase luni de accidentul vascular, reusea sa spuna cuvinte simple, iar cele grele le spunea mai rar, dar corect. Lucrurile se imbunatatisera vizibil, iar starea emotionala era controlata.
Acum Aurora era din nou aceeasi persoana, care participa la discutie, nu se mai izola, era vesela, isi lua tratamentul si se simtea din nou facand parte din familie.
Explicatii
Depresia sau sindroamele depresive pot insoti accidentul vascular, exact cum a fost exemplificat in cazul pacientei de fata. De multe ori depresia nu este diagnosticata la timp, ceea ce accentueaza starea de disconfort a pacientului, care devine dificil si refractar la tratament, inclusiv cel de recuperare. Depresia poate reduce mult din potentialul de recuperare al pacientului cu accident vascular, de aceea este important sa fie depistata la timp si controlata terapeutic. Acest lucru insa se poate realiza numai prin controale repetate ale pacientului la intervale scurte de timp mai ales in primele sase luni de la debutul accidentului vascular. Este perioada in care pacientul se confrunta cu deficitul motor secundar accidentului vascular si constientizeaza ca e posibil sa se recupereze partial. Depresia ramane o problema de sanatate care trebuie rapid depistata si tratata la pacientii care au suferit un accident vascular.
