Poveste de iarna sau este frigul un dusman pentru pacientul cu AVC?

O zi obisnuita de sfarsit de noiembrie, cu un ger uscat, care abia te lasa sa respiri.

Pentru Ion nu e o zi obisnuita in care se trezeste dimineta devreme sa hraneasca animalele si sa mearga la munca. Pentru el de 5 saptamani a inceput o alta viata dupa ce a trecut prin experienta unui accident vascular hemoragic. Astazi va parasi spitalul si va pleca acasa. Inca mai retraieste amintirea zilei care i-a schimbat viata. Totul a inceput brusc, intr-o dimineata, dupa ce a mancat si a iesit putin afara. S-a intors in casa pentru ca nu-si simtea bine mana stanga si a mai apucat sa spuna ca nu ii e bine si s-a prabusit. Pentru cei din casa totul a cazut ca un traznet: internarea in spital, diagnosticul de accident vascular hemoragic mare, cu hemiplegie stanga. Ce-o sa se faca acum?

Au trecut trei sapatamani de stabilizare in neurologie si a fost adus la recuperare. Si prima sa intrebare a fost ,,Cand o sa pot sa merg?” Poate cea mai grea intrebare, cu un raspuns la fel de greu. Toti cei care il ingrijesc ii spun ca trebuie sa inceapa usor. Au trecut doua saptamani la recuperare in care a fost mobilizat, a facut felurite proceduri, ii miscau cand mana, cand piciorul, dar el abia reusea sa stea susutinut in sezut. ,,Oare ce-o fi vrand sa spuna doctorita ca miscarea nu apare singura, ca trebuie mereu sa muncesc, sa-mi imaginez miscarea, sa nu stau doar in pat?”

O alta viata pentru el dar si pentru familie. Au invatat impreuna cum sa aseze patul in camera ca sa stea cu partea paralizata marginea patului, cum sa priveasca peste partea paralizata, cum sa isi puna un suport langa pat sa il ajute sa se ridice in sezut si altele. Dar mai departe ce o sa faca? A aflat ca trebuie sa revina la recuperare, sa invete si mai multe.

Ultima zi in spital. A venit familia sa il duca acasa, a primit o scrisoare medicala cu medicamentele pe care trebuie sa le ia dupa o anumita schema A aflat ca din cauza tensiunii arteriale mari a facut accidentul hemoragic, tensiune pe care nici el nu stie de cand nu o mai verificase. E adevarat ca uneori parca ii bubuia inima in urechi, dar statea putin linistit si credea ca e toul bine. De ce sa merga la medicul de familie pentru atata lucru?! Acum ar fi vrut sa nu fi gandit asa.

A ajuns acasa, camera pregatita, calda, patul asezat cum i se spusese. Bine ca putea vorbi cu cei din casa. A vazut el  la spital ce greu le era celor care nu puteau  nici sa vorbeasca. Un televizor asezat in fata, sa poata vedea programele dorite, dar fara emisiuni sau  filme care sa il agite. Are un fololiu langa pat, unde sa mai stea asezat penste zi. Mana bolnavă stă fixată într-un fel de manusa, cica se cheama orteza, care il ajuta ca mana sa stea corect. De cateva zile mana a inceput sa fie cam incordata, aflase el de la spital ca se poate intampla ca muschii sa fie putin cam incordati si nu trebuie lasati asa.

Au trecut cateva saptamani si Ion a invatat sa stea in fotoliu, a inceput si piciorul sa schiteze cateva miscari si asta ii dadea speranta, dar mana inca nu vrea sa-l asculte, ba chiar a inceput sa stea cam incordata. Dar se bucura ca e ajutat sa se miste din pat si sa stea in fotoliu. A facut si cateva incercari sa se ridice in picioare, si chiar a fost bine pentru ca a reusit sa stea in picioare ajutat. Asta chiar l-a inveselit, se gandeste ca o sa vina primavara si va iesi afara fara carucior si va merge.

Dimineata frumoasa de ianuarie. Soare care rade in fereastra il binedispune pe Ion, care o striga pe sotia sa ii deschida fereastra sa intre aerul si soarele. Mai sunt cateva zile si se va intorce la recuperare, o se le arate el cate a reusit sa faca, doar mana inca nu vrea sa miste. Vine sotia si deschide larg fereastra, el sta linistit in pat, atipeste, sotia se ia cu treburi in casa. Peste vreo ora se trezeste tremurand de frig, vede raze de soare afara si incearca sa se ridice sa se aseze ca deobicei in fotoliu, dar…ce se intampla cu piciorul? E teapan ca piatra, mana la fel. Inchide ochii si mai incearca o data si tot nu reuseste. Disperat, se gandeste ca a repetat accidentul vascular, cum auzise el in spital ca se poate intampla. O striga pe sotie, care vine intr-un suflet, il vede si ea cum nu reuseste sa isi mai miste piciorul care pare intepenit. Au sunat la Urgenta si a fost adus iar la neurologie. Oare o sa inceapa iar acelasi calvar? Aici s-a repetat CT unde nu s-a pus in evidenta nici o recidiva. E transferat la recuperare, unde spre surpinderea lui nu mai are nici piciorul asa intepenit, ba chiar a reinceput usor sa il miste. Ii poveste medicului tot ce s-a intamplat, si atunci a inteles de ce i s-a spus la plecare sa se fereasca de frig care ii va accentua contractura musculara, spasticitatea cum spun doctorii, si miscarea se va limita.

De retinut!

Frigul nu e tocmai prieten cu pacientul cu AVC. Nu trebuie utitat ca temperaturi nu neaparat foarte mici accentueaza spasticitatea. Din cauza accentuarii spasticitatii la temparaturi mici si a riscului de accidente coronariene, pacientii cu AVC trebuie sa se fereasaca de frig nu doar iarna, ci oricand scade temapratura. E bine sa poarte o manusa groasa, sosete si incaltaminte calduroase si sa nu se expuna timp indelungat la frig.