Procedeu de tromboliza intravenoasa realizat in premiera la Arad, in cazul unui pacient cu AVC

Viata unui barbat din municipiul Arad care suferise un AVC a fost salvata prin metoda de tromboliza intravenoasa, procedeu realizat pentru prima data in cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Arad de catre dr. Catalin Hreniuc, medic specialist neurolog, relateaza Agerpres.

“In urma cu doua saptamani am realizat pentru prima data in SCJU Arad procedeul de tromboliza intravenoasa, impreuna cu colegii de la Unitatea Primiri Urgente si cu cei de la Radiologie, carora tin sa le multumesc pentru implicarea de care au dat dovada”, a declarat intr-o conferinta de presa, dr Catalin Hreniuc.

Potrivit medicului, tromboliza a fost efectuata la un pacient de 63 de ani care s-a prezentat la UPU cu tulburari de vorbire, deficit motor si cu pareza, simptome ale unui accident vascular cerebral.

Dupa sase ore, pacientul a fost internat pe Sectia neurologie cu deficitul motor complet remis si cu stare clinica buna. Pacientul a fost externat dupa cinci zile, fara nicio simptomatologie neurologica si cu stare clinica buna.

“Aceasta metoda de terapie a pacientilor cu AVC se efectueaza de cativa ani in marile centre medicale din tara si doresc ca la Arad sa devina un procedeu de rutina pentru toti pacientii care indeplinesc criteriile de includere in acest tip de tratament’, a mai  explicat dr. Catalin Hreniuc conform sursei mentionate.

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 

Primeste pe mail recomandari medicale despre accidentul vascular cerebral.

 

Aboneaza-te!