Sexul dupa AVC
Dupa un AVC, persoana afectata mai poate avea viata sexuala? Cu ce precautii? Exista riscul unui alt accident? Sunt intrebari pe care orice persoana care a suferit un AVC si le pune dupa un timp.
Aceeleasi intrebari le au in minte si apartinatorii familiei unei persoane care a suferit un astfel de atac cerebral, mai ales daca aceasta este una tanara. Dar ce spun medicii…
„Chiar daca viata sexuala post-AVC nu va mai fi aceeasi cel putin o perioada de timp, nu vad de ce aceasta trebuie sa inceteze. Vor fi probabil necesare unele schimbari, unele ajustari pe care un cuplu normal va sti sa le faca mai ales daca primeste si informatii pertinente”, ne-a declarat conf.univ. dr. Adrian Bighea, presedintele Societatii Romane de Reabilitare Medicala.
Din pacate, in multe cazuri, din cauza rusinii sau a alor probleme mai grave, care au prioritate, cuplurile nu prea cer astfel de informatii, iar medicii nu le ofera intotdeauna. De aceea, este indicat ca dupa faza de recuperare, un cuplu sa se adreseze si unui sexolog.